Corabia ancorase demult in port si astepta ultima pasagera intarziata. Ceva in sclipirea catargelor o facea sa tresara. Privea chinuita de groaza unei noi calatorii spre Apus si nu intelegea cum ar putea sa se sustraga timpului, paznicului nemilos al conditiei sale efemere. Ridicase ochii si privea pentru a doua oara spuma deasa a valurilor. De ce i se invalmasau gandurile in marea jurnalului, aceeasi mare care in urma cu o zi ii curatase mintea de stresul si platitudinea vietii. Parea aruncata incet spre Apus si asta i se parea nemilos! Murmura ca un ecou stins ''Cine se scoala devreme, departe ajunge...'' Zambea! Ha,ha stiti de ce zambea? Nu trebuia sa mearga singura spre Apus, pentru ca Apusul venea spre ea. Incercase deja sa inchida ochii si sa alunge vedenia corabiei si a valurilor. Prea tarziu, draga mea! Constientizase ca Apusul vine spre ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu